bek00letz.ro

Sunt membru de Partyd de aproape un an. De-atunci si pana acum s-au schimbat foarte multe lucruri, atat la nivel de conducere cat si la sediile regionale insa un singur lucru a ramas constant: la toate sedintele m-am simtit extraordinar. Acelasi lucru s-a intamplat si la Sibiu.

Muzica mixata de domnu’ Presedinte, indemnuri la distractie si dezinhibitie de la Purtătorul de cuvant si soferul de cursa lunga, lume multa si dornica de petrecere si vodca cu suc de portocale rosii; what more can you ask for? Si-unde mai pui ca si drumul pana si de-acolo a fost foarte fun, desi presarat cu portiuni de stres, coloane si zapada, rezulta ca inscrierea mea in partyd a fost o alegere inspirata.

A fost frumos la Sibiu, m-am vazut cu Andra, am cunoscut lume noua (vezi Mario Bischin, Edvigia sau Andra – “Suflet pierdut”) si-am mai si ras pe cinste.

Update: Multumiri pentru poze Edvigia & Olix!

Ne pregatim de party(d) mare la Sibiu, cu ocazia incheierii unui acord de pace definitiv si irevocabil intre mine si sesiunea de iarna. Razboiul a fost lung si a facut victime in ambele tabere dar acum s-a terminat, deci prilej de cantec, joc si voie buna.

Pentru cei care nu pot sa ajunga o sa povestesc maine/poimaine cum a fost, pe Highsound.ro

Am preluat aceasta leapsa de la Pandutzu (care la randu-i a preluat-o de la Chinezu, care n-a preluat-o de nicaieri, lansand-o din proprie initiativa, de buna voie si nesilit de nimeni) pe motiv ca am considerat imperativ sa va ofer aceste informatii vitale cu privire la rutina mea cea de toate zilele, informatii ce n-ar trebui sa lipseasca din biblioteca (sau, daca doriti, vitrina) niciunui cititor de-al meu. Asadar, voi 15 cititori ai mei, ciuliti urechile:

Deindata ce se crapa de ziua, de regula in intervalul 12-14, ma sustrag incet prin târâre de sub paturica-mi calduroasa si-mi intind degetele tremurande spre butonul de power al PC-ului. Dupa circa 5 minute, reusesc sa-l apas, lipindu-ma totodata de parchet, astfel dandu-ma jos din pat. Urmatoarele 5-10 minute nu urmaresc o rutina propriu-zisa ci oscileaza intre 2 evenimente cu probabilitati aproximativ egale de desfasurare. Fie atentez la sadicul gest de-a ma ridica, fie trag paturica-mi peste mine si mai moțăi un pic, cu capul pe un papuc. Dupa oricare din cele 2 scenarii descrise mai sus, ies triumfator din camera cu azimutul fixat catre toaleta si cu mana dreapta…cu care nu are nici un rost sa va spun ce fac. Baietii oricum stiu, iar fetele il considera un gest dezgustator, deci nu va spun.
Dupa toaleta matinala, deschid ochii. Acesta poate fi considerat momentul cand efectiv ma trezesc. Revenind la calculator, pun mana pe telefon si verific intai twitter-ul, apoi mail-urile si-apoi facebook-ul. Constat ca mi-am aprins calculatorul degeaba si ca sa nu par penibil dau drumul la winamp, pe shuffle. Deschid twitter-ul si pe pc, continuand sa dau refresh si de pe telefon, imi fumez tigarea de dimineata, sorbind eventual ultimele urme de cafea ramase de la ai mei, iar apoi fumez si tigarea de dupa tigarea de dimineata. Imi caut un pic telefonul din mana, semn ca inca nu m-am trezit cum se cuvine, realizez unde se afla si de-aici rutina nu mai e rutina deci…final de povestire.

Sper ca ati gasit cele de mai sus ca fiind extrem de folositoare si ca viata voastra va putea continua pe fagasul normal de-acum inainte.

Mentiune: Mai exista si zile in care situatia o cere sa ma trezesc la ore inumane (10-11) sau in care nu mai are nici un rost sa ma culc, pentru ca ar trebui sa ma trezesc la 6-8…dar despre astea, intr-un capitol viitor.

Nu sunt un consumator de publicitate. N-am fost niciodata. Nu-mi plac reclamele, cu-atat mai putin cele de la tv, iar atunci cand imi intrerup putinele momente cand vizionez ceva fie schimb postul fie plec la alte treburi. Cu toate astea insa, mai prind, razlet, cate una si nu stiu cum sau de ce dar aproape mereu mi se intampla sa raman cu o spranceana ridicata a mirare si cu o mima care nu sugereaza decat “Doamne, ce imbecili au mai facut-o si p-asta?”.

Caz concret? In seara asta am vazut noua reclama Coca-Cola. Ma rog, aia in care “explodeaza” o sticla de cola si umple totul de culoare; cred ca-i noua pentru ca e prima oara cand o vad… Cert e ca, cel putin fata de mine, ea nu-si atinge scopul DELOC. In primul rand nu ma intereseaza o bautura care la cea mai mica starnire imi bubuie casa. Nu beau nitroglicerina…din principiu. Apoi, in ipoteza in care mi-as calca pe principiul enuntat anterior, de ce as vrea sa beau o chestie care umple lumea de culori ghei? Inteleg sa fie veselie si distractie, doar eu pentru asta traiesc in clipa de fata, dar sa vad un oras colorat asa mi-ar zgaria retina grav de tot. Si, probabil cel mai important, nu gasesc nimic in reclama asta care sa ma faca sa ma duc ACUM la magazin si sa-mi iau o cola…

Sigur, Coca-Cola e un brand care n-are nevoie de cine stie ce campanii de marketing. Sigur, e un produs care se vinde singur, iar in Romania crizei financiare multe familii ar prefera sa renunte la faina, branza, mere sau, de ce nu, la “ala micu’ ” pentru o sticla de cola la doi. Dar stau si ma gandesc ca eu nu mai tin minte ultima reclama buna de la ei. Poate incearca sa intre in Guinness Book cu cea mai lunga serie de campanii proaste sau poate ca pur si simplu nu le pasa, dar nici reclama cu metamorfoza in cocostîrc pufos, nici cea cu tatuajul miscator (desi asta a fost muuult peste aia cu metamorfoza), nici cele cu limba, ochii sau vulva nu cred ca au avut cea mai mica urma de succes.

Acu’…poate sunt eu nebun…

Sa tot fie ani buni de cand am luat ultimul premiu pentru ceva, orice. Si iata ca am reusit sa pun mana pe unul fara sa ma chinui. Acu’ nu stiu ce sa zic; o fi de vina farmecul meu personal? Pentru ca talentul evocativ-scriitoricesc garantat n-are nici o treaba cu el.

Pe langa faptul ca n-am prea scris eu mare lucru in ultimele luni, nici n-am simtit inspiratia “aia” care sa ma faca sa-mi spun, dupa ce-mi recitesc postul, “esti mare om, ba!” . Oricum, sa fie primit, bogdaproste! De dat mai departe nu-l dau decat Andrei, pentru vremurile bune.

In alta ordine de idei, imi vine rau de tot sa plec departe. Ma da’ rau, nu asa…