Beatles – Eleanor Rigby (tmz dnb rmx)
Piesa asta mi-a mancat multe nopti – pentru ca a fost o provocare venita din partea unui prieten de-al meu, care m-a intaratat sa incerc si genul lui; peste asta a fost si dorinta mea de a-mi demonstra ca pot mai mult si unde mai pui ca este vorba despre un remix dupa o piesa Beatles. Rezultatul il aflati cand click-uiti play. Astept pareri.
E de-abia ora 13 si eu ma pot lauda ca am avut o zi plina…si de bune…si de rele. Sunt treaz de la 6…azi am avut examen…sper sa-l iau. Dar nu asta mi-a umplut ziua.
Azi am fost diferit!
De fapt, am fost tot eu, dar altfel.
Azi am fost pana in Baneasa, la Mall. Nu in interes personal, doar ca sa ajut un prieten. Spre deosebire de orice alta zi cand m-as duce in Baneasa, azi am stat la coada de la pod. Si-am prins-o de sus de la Piata Presei. “Am facut-o”, pe ea, pe coada, in 20 de minute, multumita domnilor politisti…si doamnei politist. Nu credeam ca o sa spun asta vreodata dar, Politia Romana a lucrat impecabil azi.
Drumul pana si de la facultate l-am facut in maxim 20 de minute azi, tot datorita lor. Au fost inexplicabil de perfecti.
Azi a fost o zi ciudata!
Cu toate ca mi-am petrecut-o, pana acum cel putin, in masina, am avut timp sa fac o gramada de lucruri.
Azi am fost ţăran. A fost prima si probabil ultima oara cand am claxonat o fata pe strada. Si la fel de inexplicabil, mi-a raspuns zambind…natural si sincer, fara sa murmure vreo injuratura sau sa-mi blesteme zilele. Tocmai mie, care m-am gasit sa fiu ţăran tocmai cu ea…tocmai azi.
Azi m-am strambat la niste copii, care, foarte elegant, s-au strambat inapoi la mine…si-apoi am ras, atat eu, cat si ei…
Tot azi, am cantat in masina. E drept ca asta se intampla mai des, dar azi am fost in concert 
. Si am fost un “one-man band”. Am fost si baterist, si chitarist, si vocalist, cam in acelasi timp.
Cam tot pe-atunci am observat-o si pe tipa din Matizul albastru. Si ea facea cam acelasi lucru, motiv pentru care m-am amuzat copios.
Azi am “dat o liniuta” cu un loganist. Logan galben, “tunat”, geamuri fumurii – you know what i’m talking about. Si toata cursa noastra nebuna a durat cam…5 secunde, adica pana m-am suparat si “i-am dat a 2-a”.
Azi m-am chinuit sa nu stropesc nici un pieton…si-am reusit. Nu mi se intampla foarte des sa-i flescaiesc pe saracii oameni, dar cand o fac, o fac bine de tot. Dar nu azi.
Azi am fost “ţăran”, amuzant, prietenos, vesel. Azi am ajutat, am fost ajutat, am zambit, mi s-a zambit. Azi a fost o zi plina…si nu e decat ora 13. Ma intreb oare ce-mi rezerva viitorul 
De aproape 3 luni la fiecare buletin de stiri, se vorbeste despre criza. Despre cum o resimtim sau nu, sau cand, sau de ce. In fapt, criza a devenit un subiect mai tabu decat a fost nasterea Andreei Marin Banica Junior, mai dezvoltat, ca intensitate chiar si decat cazul Elodiei si mai abstract decat operele lui Picasso.
Se vorbeste despre criza mai abitir chiar si decat despre “crimele de la ora 5″, iar asta ar trebui sa ne puna pe gandit. Dar cat de reala e criza?
Pun intrebarea asta ignorand disponibilizarile facute, inainte de necesitate, pe la companiile romanesti (mai mult sau mai putin), dar luand in considerare diverse aspecte de pe “intregul mapamond”.
Patriarhia Romana va incepe anul acesta lucrarile la Catedrala “Mantuirii Neamului”. Probabil creaza un loc de rugaciune pentru cei ramasi fara loc de munca, pentru ca, de mantuit…mai subtire, scuzata fie-mi blasfemia. In aceea cladire se investesc (poate ca nu este cel mai bun cuvant) 400 de milioane de euro…si asta, doar la prima estimare.
Nu e un lucru rau, insa, la momentul actual, nu-si gaseste locul in peisaj. Cu cei 400 de milioane, Biserica putea cumpara actiuni la companiile care au nevoie de sprijin financiar…astfel incat, la terminarea crizei, si-ar fi putut recupera investitia, poate chiar cu profit. Dar asta probabil ca n-ar fi servit intereselor Inaltilor Prelati.
Patronul echipei de fotbal Manchester City, un seic imbogatit din petrol si trafic de camile, a facut, intre 2 si 27 ianuarie 38 de oferte, pentru unii dintre cei mai buni jucatori la ora actuala. Cele 38 de oferte totalizau o suma – sa-i spunem impresionanta – de 1 miliard 89,5 milioane de euro.
Trecand peste faptul ca din 38, doar 3 oferte (in valoare de vreo 30 milioane euro) au fost acceptate (de unde deducem ca totusi inca exista bani in lume), cu 1 miliard de euro, respectivul seic ar fi putut salva cel putin una din bancile grav afectate de colaps, investitia putand fi recuperata ulterior.
In aceeasi nota, Chinezii continua sa construiasca zgarie-nori, McDonald’s isi continua expansiunea, iar parlamentarii romani isi trag televiziune de 150.000 euro.
Si-atunci e criza sau nu e? Si daca e…unde?! Si cand?! Si de ce?
Gran Torino a fost un film pe care l-am privit cu scepticism. Personal, nu accept ideea reciclarii actorilor – vezi Rocky 5, sau Rambo 4; si cu toate astea am zis sa-l incerc, nu inainte insa de a primi cateva verdicte pozitive din partea catorva prieteni.
Per total, filmul mi s-a parut bun, spre foarte bun. Se vede ca domnu’ Clint are aproximativ 60 de filme la activ. La fel de vizibil este ca rolurile de cowboy si-au lasat amprenta adanc in fiinta lui, avand, in toate filmele in care l-am vazut jucand, un caracter deosebit de galant si moral.
In ceea ce priveste actorii nu sunt foarte multe de spus, exceptandu-l pe Clint Eastwood si pe Ahney Her, aflata la debut, toti jucand in diverse seriale, dar doar episodic.
Scenariul insa a fost de nota 9 spre 10. Momentele cheie au avut rezolvari mai putin previzibile decat in filmele anului 2008, iar personajele au fost desenate exemplar, atat raportat la traditii, cat si din punct de vedere psihologic.
Asadar, Gran Torino este un film pe care il recomand cu caldura, atat celor carora le era dor de batranul cowboy, cat si celor care vor pur si simplu sa vada un film bun .
