bek00letz.ro

Multe vorbe au ramas nerostite in urma mea. Cuvinte multe, dureroase sau linistitoare. Aspre sau duioase. Idei neterminate sau macar incepute… Si chiar daca o imagine poate face cat o mie de cuvinte, oricare din cuvintele pe care nu le-am spus sunt mai valoroase decat o mie de poze.

Stiu ca ea inca asteapta un motiv. Il am, e aici, pe hartie, in cartea vietii mele, dar ceva nu-mi da voie sa-l arat. Ceva mai puternic chiar si decat orgoliul tipic masculin peste care, la un moment dat, eram dispus sa pasesc fara sa privesc inapoi.
Un el probabil ca asteapta scuze, in vreme ce un altul asteapta sa-l iert. Au si ei cate o pagina in cartea pe care o port mereu cu mine. La fel si cei carora le datorez multumiri sau cei alaturi de care mi-a fost drag sa stau. Si ei apar inscrisi cu litere mari, apasate, pe undeva pe-aici.

Si cu toate astea, ca intotdeauna, sunt nedrept cu ei, cei care mi-au fost mereu alaturi. Pentru ca in vreme ce ei primesc cateva file, cei care mi-au gresit primesc capitole intregi. Singura lor alinare este ca acele cateva foi au fost scrise cu cerneala speciala, care dainuie in timp, iar restul sunt acolo doar ca exemplu negativ in speranta ca data viitoare voi fi mai atent.

Asta e cartea in care scriu zilnic si totusi inca e loc. Pentru promisiuni, pentru sperante, pentru trecut si viitor. Pentru dorinte si vise si ganduri. Pentru zile ploioase si seri toride. Pentru prieteni ce inca n-au aparut, pentru prieteni ce nu vor mai fi. Pentru lacrimi, calde sau reci. Pentru drumuri noi sau, din contra, pentru carari pe care am mai fost. Pentru picaturi de vin, pentru miros de libertate. Pentru fericire, tristete, iubire sau spirit.

Am scris mult si stiu ca nu voi putea s-o vad vreodata terminata. In cel mai fericit caz as putea citi, ocazional, din ea celor ce-ar voi sa ma asculte si poate isi vor incepe si ei propriul lor jurnal etern, un blog al sufletului, o carte a vietii…