Ieri, Marti, 20 ianuarie 2009, am experimentat o chestie noua. Nu ar fi fost prima data cand treceam prin asa ceva insa formatul era o noutate. Mi-a fost un pic greu, un pic teama, dar, cu delasarea-mi caracteristica m-am linistit imediat 
.
Ieri, Marti, 20 ianuarie 2009, am intrat in prima sesiune din viata mea. Am avut examen la mate. N-a fost primul meu examen ( vezi: Bac, permis, Cambridge s.a.m.d), dar a fost primul dintr-o serie de 7 intitulata sesiune.
Alaltaieri, eram ceva mai panicat; stiam ca nu stiam nimic. Nu era nimic nou, insa frica de necunoscut se facea simtita. Ieri insa, cand m-am trezit, frunzele morcovului disparusera in totalitate. Mi-am proptit posteriorul in masina si, ca un semn divin, am facut 45 de minute pana la scoala, in miezul orei de varf.
Ajuns la faculta’, am avut suficient timp sa-mi pierd sticla de cola din care abia daca luasem o gura, si sa-mi gasesc un loc’sor caldut din care sa pot observa orice miscare (instinct dezvoltat in liceu).
Examenul in sine a fost chiar distractiv, petrecandu-mi cel putin 30 de minute razand in sinea mea fiindca nu stiam nimic. Dupa ce am epuizat toate motivele pentru care as fi putut sa rad, am cautat aceea inspiratie divina despre care vorbesc toti ‘examinatii’ la un moment dat. Si am gasit-o, la fel cum am facut de aproape fiecare data cand am avut nevoie, in toti cei 12 ani si ceva de invatatura.
Asadar, desi pornisem de la premisa ca primul examen va reprezenta si prima restanta, joi (cand aflu rezultatul) s-ar putea sa sarbatoresc primul succes ‘sesiunistic’.
