Chicago, 1930. Statele Unite ale Americii treceau printr-o criza economica nemaiintalnita. Intr-un bar ce servea alcool prohibit, Huckleberry Finn si Charlie Chaplin urmareau spectacolul de striptease dezinvolt realizat de Fetita cu chibrituri. Al Capone radea nestingherit numarandu-si banii nedeclarati la fisc in vreme ce locuitorii din Hiroshima si Nagasaki dormeau linistiti.
Einstein facea trafic de droguri usoare pe care le aducea din Olanda cu avionul in care Ellen Church devenea prima stewardesa, punand bazele glumelor cu pasarici la inaltime. Barbatii de culoare deja primeau slujbe platite, cei mai norocosi dintre ei ajungand sa cante la pian in baruri sau sa joace baseball pentru jumatate din salariul femeii de servici. Lui George Washington i se sculptase deja nasul in “Mount Rushmore”, iar oamenii se indulceau cu Snickers.
Bucuresti, 2030. Romanii ieseau din pesteri si inventau ciorba de potloage. Intre 2 episoade din “Regina”, Florin Piersic mai primea cate un premiu pentru intreaga activitate. Nationala de fotbal era Campioana Europeana, Mondiala si Olimpica la tabinet, istoricii spunand ca majoritatea meritelor i se datorau lui Victor Piturca pentru ca ii invatase cum sa palmeze asi si popi. Geoana tot nu era presedinte. Proaspat intoarsa dintr-o vizita de lucru pe planeta Saturn, Eba si-a lasat nava spatiala parcata de-amp**** aiurea blocand aprovizionarea cu whiskey catre presedintie.
Optimistii inca asteptau salvarea de la americani.
Ma asteptam, sincer! Nu stiam cand, cum sau de ce, dar eram sigur ca o sa apari din nou, cu pasul tau gratios, in viata mea. Stiam si ca o sa te las sa intrii ca si cand n-ai plecat niciodata, de-asta ti-am si pastrat acelasi loc, in centrul scenei. Si mai stiam ca tot datorita tie voi redeveni cel ce-am fost atunci, cand era bine.
Rolurile sunt aceleasi, replicile le stim, iar radioul din colt canta si-acum aceeasi piesa. Vom dansa acelasi dans din nou si din nou si din nou… Pana cade iar cortina…
1929, o vara caniculara presarata cu ploi. Azi fusese o zi calduroasa. In fata teatrului, printre barbati in frac, cu joben, isi facuse aparitia o raza de soare. Era ea, miss Benson.
Imbracata ca o veritabila Lady, venise la ultima reprezentatie a piesei lui Kenyon Nicholson – ‘The Love Duel’. Se anunta a fi un spectacol fastuos; genul de piesa de la care nu puteau lipsi figurile de seama ale acelor timpuri. Era lesne de inteles ca intreaga suflare a categoriei ‘Ritz’ urma sa fie acolo.
Fica unui important om de afaceri, Miss Benson era insotita de doi barbati, mai in varsta dar care, intr-un fel sau altul, nu se incadrau in peisaj. Desi nu erau foarte atragatori, ba poate pe alocuri desprinsi din Frumoasa si Bestia, plinuti, imbracati fiecare cu ce apucase, nu reuseau sa-i stirbeasca din frumusete. Erau fazi, ca doua umbre, in vreme ce ea atragea priviri cu fiecare pas pe care-l facea… Ajunsi in sala, isi ocupara locurile pe randul 4, langa domnul Rivermore si prietenul acestuia Andrew Ganiston.
Rivermore, si el, la randu-i, parte din inalta clasa, facuse de multa vreme o pasiune pentru domnisoara Benson, la vederea careia isi pierdea adesea glasul. Nimic nu-l putea incanta mai tare decat faptul ca, pentru urmatoarele ceasuri, ea ii era alaturi. Intr-un fel, si ea ii impartasea sentimentele insa datorita pozitiei fiecaruia dintre ei, o relatie parea greu de realizat, asadar, momentele in care erau alaturi, chiar si fara schimburi de cuvinte sau tandreturi, erau adanc pretuite.
Pe tot parcursul piesei isi aruncara priviri ascunse, timide parca, niciunul dintre ei neputand fi atent la desfasurarea artistica de pe scena. Au prins doar franturi, ratand, in mare parte, piesa, insa ce mai conta? Au fost, pentru cateva ceasuri, alaturi.
Aici se poate spune ca ma aflu. In acel moment ce reprezinta imbinarea armonioasa a doua fragmente, in cazul meu, de viata. E clipa in care ar trebui sa-mi vizualizez viitorul, sa-mi stabilesc prioritatile pentru urmatorii ani, sa ma hotarasc ce-ar fi benefic pentru mine. Sa incep sa-mi vad de treaba, sa mai renunt la pierdutul timpului, sa ma cumintesc, sa realizez ceva… Da’ mai bine o las pe maine. Azi am alte ganduri.
In seara asta, intr-adevar, imi voi imagina, dar nimic nu va avea legatura cu cele de mai sus. In seara asta vreau sa cred ca e aici, ca o strang in brate, ca-i simt parfumul si buzele moi. Ca soarele o sa ne gaseasca imbratisati, ca nu e nevoie de nici un compromis, ca nimeni si nimic nu ar putea sa ne desparta.
In seara asta, intr-adevar, vreau sa-mi fie alaturi. Sunt un egoist!
