Ma asteptam, sincer! Nu stiam cand, cum sau de ce, dar eram sigur ca o sa apari din nou, cu pasul tau gratios, in viata mea. Stiam si ca o sa te las sa intrii ca si cand n-ai plecat niciodata, de-asta ti-am si pastrat acelasi loc, in centrul scenei. Si mai stiam ca tot datorita tie voi redeveni cel ce-am fost atunci, cand era bine.
Rolurile sunt aceleasi, replicile le stim, iar radioul din colt canta si-acum aceeasi piesa. Vom dansa acelasi dans din nou si din nou si din nou… Pana cade iar cortina…
Cand te gandesti prea mult la weekend, autosugestia functioneaza in moduri cel putin ciudate. De-asta, luni noapte…sau marti dimineata… la ora 2 eu scriu pe blog. Am impresia ca e 05:30 intr-o sambata noaptea, si tocmai m-am intors de pe ‘memory lane’. Am o stare ciudata si-un zambet tamp tatuat, in mod inexplicabil, pe fata, in timp ce ascult niste melodii compuse si cantate cu ceva timp inainte sa ma nasc, de catre niste englezi din zona Newcastle.
Geniali tipi, dar totusi, ma uimeste faptul ca, pe vremea lor umpleau stadioane, iar acum, putini sunt cei care si-i amintesc sau inca ii asculta. Nu pot sa inteleg de ce.
Acu’ pe bune, ziceti si voi ca nu’s prea tari:
A, da, poate ca Dire Straits n-au avut mereu cele mai inteligente versuri, insa nu cred ca exista trupa la care instrumentele sa se imbine atat de armonios si totusi sa le poti auzi pe fiecare in parte. Si pentru asta sunt, daca nu trupa mea favorita – all-time – atunci, cel putin in primele 3.
De cateva luni incoace, majoritatea noptilor mi le petrec ascultand radio. Nu orice post de radio, ci mai precis Kiss Fm, unde de la 22:30 pana la 2:00, trei fete si-un baiat vorbesc despre orice, cu oricine…Nu stiu de ce o fac. Poate ca din cauza sangelui de roman, imi place sa aud ca unii oameni au probleme mai mari ca ale mele, dar ma indoiesc. Cred ca o fac pentru ca de multe ori raman uimit.
Cu toate astea, nu am fost niciodata profund impresionat de vreun subiect dezbatut…pana acum.
Acum 9 zile, marti, a sunat un tip. Il chema Valentin, avea douazeci si ceva de ani si parea destul de impacat cu el insusi. Si totusi, Vali avea o problema. O problema serioasa. Nu sunase pentru ca il parasise iubita, sau pentru ca il batea tatal. Nu sunase pentru ca il iubeau 30 de femei si nu stia pe care s-o aleaga.
El sunase pentru ca era dependent de heroina.
Acum 9 zile, Valentin, a facut o intelegere cu el insusi. Din acea zi s-a hotarat sa se lase de drogul care ii rapise ultimii 4 ani din viata. Si nu a incercat nici sa se lase treptat, nici sa se duca la vreun centru de dezintoxicare. Nu; a aruncat ce-i mai ramasese neconsumat si a apelat doar la vointa.
O decizie neinspirata, ati putea spune, insa pe parcursul ultimelor 9 zile a reusit sa se abtina…iar asta, nu e la indemana oricui. Heroina este, probabil, drogul care da cea mai puternica dependenta dintre toate, ea fiind si de natura psihica si de natura fizica. Un dependent de heroina in sevraj este un peisaj ingrozitor.
Aseara, pe la 1 fara ceva, a intrat din nou in legatura directa la French Kiss. Suna teribil, si abia daca reusea sa lege doua fraze in mod coerent. Si cu toate ca se simtea din glasul lui cat de greu ii este, parea determinat sa continue. Se retrasese intr-o cabana, la margine de padure, pe undeva, ca sa nu poata da curs tentatiei. Avea cu el doar un amic, care sa-i mai aduca “ceva dulce si-un suc…sa fie”.
Spunea ca n-a putut sa manance in ultimele zile, poate doar ceva dulce…si suc, cu paiul. Si totusi nu parea dispus sa cedeze, si sa revina la seringa care-i aducea atata alinare.
Pe mine m-a impresionat profund. Mai mult decat cazul Paulei care a incercat sa-si puna capat zilelor, sau orice alt caz discutat in cadrul acestei emisiuni. De ce? Pentru ca Valentin nu incearca sa-si ia viata, ci sa si-o recapete. Pentru ca este mult mai greu sa spui nu heroinei decat sa iei o mana de pastile, sau sa sari in gol. Pentru ca lupta lui va dura mai mult decat un divort.
Multumesc lui Dan pentru ca i-a transmis mesajul meu lui Valentin, si-i multumesc lui Valentin pentru ca ne preda tuturor o lectie de viata.
